Diagnosticul
Distonia laringiană este adesea confundată cu un glas aspru, tensionat. Deoarece nu există niciun test specific, diagnosticul se bazează pe prezenţa simptomelor caracteristice, în lipsa altor condiţii care pot imita disfonia spasmodică.
Mulţi dintre pacienţi sunt evaluaţi de un neurolog care încearcă să identifice cu multă atenţie alte semne ale distoniei sau alte afecţiuni neurologice.
Simptomele disfoniei spasmodice pot apărea împreună cu alte tulburări neurologice cum ar fi blefarospasmul, distonia cervicală, crampa scriitorului sau distonia oromandibulară.