Distonia oromandibulară (OMD)

Distonia oromandibulară (OMD) este o formă de distonie focală care afectează diferite părţi ale capului şi gâtului cum ar fi: partea inferioară a feţei, maxilarul, limba şi laringele. Spasmele pot cauza deschideri şi închideri repetitive bruşte ale maxilarului. Vorbirea şi înghiţitul pot fi afectate.

De cele mai multe ori are loc împreună cu distonia cervicală, blefarospasmul (spasme ale pleoapelor ochilor) sau cu disfonia spasmodică (afectează laringele). Când se manifestă împreună cu distonia cervicală poartă denumirea de distonie cranio-cervicală. Când se manifestă în combinaţie cu blefarospasmul se numeşte sindromul lui Meige.

 

Aceste simptome afectează cu precădere persoanele între 40 şi 70 de ani şi se manifestă mai frecvent la femei decât la bărbaţi.

 

Cauzele acestei forme de distonie sunt necunoscute. În anumite cazuri poate apărea la persoanele care au un istoric în familie şi care manifestă diferite forme de distonie.          

 

Persoanele care suferă de OMD prezintă spasme faciale, o frecvenţă crescută a clipirilor, parkinsonism (tremurături, mişcări sacadate, rigiditate şi alte probleme de mişcare).

 

Această tulburare neurologică poate include atât muşchii implicaţi în masticaţie şi în expresia facială, cât şi muşchii limbii şi ai bolţii palatine.

 

Mişcările distonice includ încleştarea gurii, scrâşnirea dinţilor (bruxism) şi încordarea buzelor, deformări ale nasului, contracţii ale muşchilor şi ţesuturilor moi ale părţilor inferioare (planşeul bucal) şi superioare ale gurii (cerul gurii), sau ieşirea limbii. Aceste spasme pot dura mai mult de o jumătate de minut. Suplimentar aceste spasme prelungite pot fi însoţite de alternări rapide ale contracţiei şi  relaxării musculare (mişcări clonice) şi de  modificări ale vorbirii şi respiraţiei.

 

Aceste mişcări distonice se manifestă în timpul anumitor activităţi care implică folosirea muşchilor distonici cum sunt vorbirea şi masticaţia. Evoluţia bolii poate duce la manifestarea continuă a acestor spasme.