Ce este Sindromul Dravet

Sindromul Dravet, cunoscut şi sub denumirea de Epilepsie Mioclonică Infantilă Severă (EMIS), este o formă rară şi foarte gravă de epilepsie, pentru care nu există, în prezent, nicio modalitate de vindecare. Convulsiile apar în primul an de viaţă la copilul dezvoltat normal. Primele crize convulsive sunt de cele mai multe ori de lungă durată (status epilepticus) şi în cel de-al doilea an apar şi alte tipuri de crize. Toate tipurile de crize sunt deosebit de rezistente la medicaţie, iar prognosticul pentru Sindrom Dravet este descurajator.

Persoanele cu sindrom Dravet au un risc crescut de SUDEP (sudden unexplained death in epilepsy – moarte subită în epilepsie), şi se confruntă şi cu alte condiţii morbide care trebuie, de asemenea, tratate cu atenţie. Copiii cu Sindrom Dravet nu vor depăşi această condiţie, care le afectează toate aspectele vieţii de zi cu zi.

În 1978, un neurolog pediatru francez, Charlotte Dravet, a descris pentru prima dată un grup de copii cu un model special de crize, care nu puteau fi controlate de medicaţie. Cel mai important aspect al acestui sindrom epileptic este că, până la declanșarea crizelor, copiii au o dezvoltare complet normală, dar, pe măsură ce avansează în vârstă, dezvoltarea lor poate încetini și chiar își pot pierde abilităţile pe care le-au dobândit.

În anii 1980, denumirea uzuală a bolii era Epilepsie mioclonică infantilă severă (EMIS). Cu toate acestea, în ultimii ani, cunoștinţele despre sindrom au crescut, iar în grupul de bolnavi au început să fie incluși și copii care nu au toate caracteristicile clasice ale EMIS. Astfel, boala a fost redenumită Sindrom Dravet.

Evoluţia diferă pentru fiecare copil, dar aproape toţi manifestă convulsii în primul an de viaţă. De obicei, acest lucru se întâmplă în cadrul unui episod febril. Convulsiile febrile scurte sunt comune în copilărie, afectând aproximativ 4% din copii. Primele crize din Sindromul Dravet sunt însă de multe ori convulsii febrile prelungite și se manifestă la nivelul tuturor celor patru membre (clonice generalizate) sau pe o parte a corpului (hemiclonice).

Deoarece convulsiile febrile sunt relativ frecvente, diagnosticul de Sindrom Dravet este pus de obicei cu întârziere, după mai multe episoade, în unele cazuri la mai multe luni sau chiar ani de la debut. În al doilea an de viaţă, copiii pot dezvolta convulsii mioclonice. Crizele generalizate pot începe să apară și fără febră, iar tabloul poate fi completat de convulsii scurte (respectiv absenţe atipice sau crize parţiale complexe).

Un copil poate avea mai multe crize pe zi. Pe măsură ce apar aceste tipuri diferite de crize, familiile își dau seama că dezvoltarea copilului lor nu progresează în mod normal. Gradul de dizabilitate de învăţare la copiii cu Sindromul Dravet este variabil, dar nu pare să fie legat de gradul de severitate al epilepsiei.

Pot apărea și alte efecte, cum ar fi instabilitate la mers (ataxie), probleme de comportament, de alimentaţie. Electroencefalogramele copiilor cu Sindrom Dravet pot fi normale în primele luni de la debutul bolii, dar cu timpul vor arăta o varietate de

anomalii specifice. De asemenea, examenul RMN al creierului este normal la debut, la fel și testele standard de sânge.

Bolnavii cu Sindrom Dravet sunt dependenţi de antiepileptice, de cele mai multe ori un cocktail de mai multe medicamente. Cu toate acestea, mulţi dintre ei nu reușesc să ajungă la un control total al crizelor. Există și tratamente care pot crește durata și frecvenţa anumitor tipuri de convulsii. După primii patru ani de viaţă, frecvenţa crizelor se poate reduce, dar bolnavii rămân cu risc de convulsii pentru tot restul vieţii lor.

În ultimii ani, au fost înregistrate două progrese majore cu privire la sindromul Dravet. Acestea se referă la tratament și la înţelegerea cauzei. Există tot mai multe dovezi că anumite medicamente și combinaţii de medicamente sunt mai bune pentru controlul convulsiilor în acest sindrom. Un medicament numit Stiripentol, rar utilizat pentru alte tipuri de epilepsie, are licenţă europeană pentru Sindromul Dravet. Când crizele sunt ţinute sub control, copilul este mai în măsură să înveţe și să facă progrese în dezvoltare. Prin urmare, obiectivul ar trebui să fie diagnosticarea cât mai timpurie.

Al doilea avans important a fost descoperirea faptului că marea majoritate a persoanelor cu Sindrom Dravet au o mutaţie a genei SCN1A. Deși este o mutaţie genetică, doar rareori este moștenită de la un părinte. Cel mai frecvent, aceasta este o mutaţie nouă, care are loc la scurt timp după concepţie. Această descoperire permite diagnosticarea genetică înainte ca sindromul să evolueze.

Prin urmare, progresele în genetică pot oferi familiilor speranţă pentru controlul convulsiilor mai devreme și mai bine, cu posibilitatea de a reduce sau de a preveni problemele de învăţare și de invaliditate.

Unele familii cu copii cu Sindrom Dravet au înregistrat rezultate foarte bune în privinţa controlului crizelor ţinând anumite diete alimentare. Cea mai cunoscută dintre acestea este dieta ketogenică, folosită în epilepsie încă din anii 1920-1930. Aceasta se bazează pe un consum extrem de redus de carbohidraţi și un aport crescut de lipide. Mecanismul prin care acest raport modificat reușește să aibă efecte asupra convulsiilor nu este încă cunoscut.

 

Prin ce se diferenţiază Sindromul Dravet de alte tipuri de epilepsie?

Mulţi oameni care suferă de epilepsie pot să-şi controleze crizele prin medicaţie şi sunt astfel capabili să ducă o viaţă relativ normală. Pentru cei bolnavi de Sindrom Dravet (şi alte forme de epilepsie infantilă fără o cauză definită) opţiunile actuale de tratament sunt extrem de limitate. Pacienţii cu Sindrom Dravet au nevoie de îngrijire permanentă, atât din cauza impredictibilităţii crizelor, cât şi pe fondul incapacităţii lor de a recunoaşte pericole reale.

Dacă nu se va găsi o soluţie de vindecare sau tratamente mai bune pentru Sindromul Dravet, persoanele afectate de această afecţiune vor avea o calitate scăzută a vieţii. Actualele variante de tratament sunt extrem de limitate. Îngrijirea constantă şi supravegherea unei persoane care are nevoi foarte speciale atârnă greu atât din

punct de vedere emoţional, cât şi financiar asupra membrilor familiei şi asupra celor care au în grijă asemenea persoane.

 

Condiţii co-morbide asociate cu Sindromul Dravet

Câteva dintre condiţiile morbide asociate Sindromului Dravet:

  • Probleme de comportament şi întârzieri în dezvoltare
  • Dificultăţi de adaptare socială şi abilităţi deficiente de învăţare
  • Probleme de mişcare şi echilibru
  • Probleme de nutriţie şi creştere
  • Probleme de somn
  • Infecţii cronice ale sistemului respirator superior
  • Tulburări de integrare senzorială
  • Tulburări ale sistemului nervos autonom (care reglează lucruri precum temperatura corpului, transpiraţia şi eliminarea)