Studii de genetică

Utilitatea testării genetice timpurii în procesul de diagnostic cu Sindromul Dravet (2013)

Un sondaj de opinie realizat în Marea Britanie arată că marea majoritate a repondenţilor consideră extrem de utilă efectuarea testului genetic pentru depistarea

unei eventuale mutaţii, cu efecte benefice în privinţa controlului crizelor. Întrebările din sondaj au fost adresate unui număr de 163 de medici şi 187 de angajaţi în sectorul medical cu atribuţii în îngrijirea pacienţilor. În cadrul categoriei personalului auxiliar, 87% au apreciat ca fiind de ajutor testarea genetică, iar 55% au spus că aceasta a condus la o schimbare a tratamentului ce a determinat o scădere a numărului de crize. 41% au indicat, printre schimbările survenite ca urmare a testării, accesul îmbunătăţit la terapii şi la îngrijire. Din rândul medicilor, 48% au răspuns că testarea a permis o diagnosticare mai rapidă decât pe baza semnelor clinice şi a interpretării traseelor EEG. De asemenea, testarea genetică a determinat renunţarea la investigaţii suplimentare în cazul a 67% dintre medici, a modificat abordarea terapeutică pentru 69%, a ajutat la alegerea medicaţiei pentru 74%, iar modificarea tratamentului a condus la un mai bun control al crizelor pentru 42% dintre repondenţii medici. Opiniile îngrijitorilor şi cele ale medicilor au coincis în privinţa faptului că, în plus faţă de confirmarea diagnosticului clinic, testarea genei SCN1A a permis o diagnosticare mai timpurie, a influenţat alegerea tratamentului şi a permis accesul la terapii suplimentare într-o proporţie semnificativă a cazurilor.

 

Mutațiile genei CACNA1A pot modifica fenotipul în sindromul Dravet (2012)

Cercetătorii de la Universitatea Okayama din Japonia au găsit o corelație între sindromul Dravet și mutațiile genei CACNA1A. Descoperirea acestora arată că existența la pacienții cu mutații ale genei SCN1A a unor mutații suplimentare ale CACNA1A, gena care codifică canalele de calciu, conduce la o frecvență sporită a crizelor de absență comparativ cu pacienții care prezintă doar mutații ale genei SCN1A. De asemenea, pacienții cu ambele tipuri de mutații manifestă o declanșare mai timpurie a crizelor și se confruntă mai des cu crize prelungite înainte de vârsta de 12 luni. „Mutațiile genei CACNA1A pot aduce modificări în sindromul Dravet”, se arată în articolul publicat de echipa de cercetători din Japonia.

 

Tipul de genotip determină fenotipul? (2011)

În mod intuitiv, numeroși neurologi susțin că mutațiile mai ușoare conduc la o formă de GEFS+, în vreme ce mutațiile severe declanșează Sindrom Dravet. Se pare însă că dacă cea de-a doua afirmație s-a dovedit adevărată, prima este dovedit falsă. Medicul Ingrid Scheffer afirmă în cadrul acestui studiu că, în prezent, nu este posibil să se prevadă dacă o mutație de tip „missense” va conduce la un fenotip mai blând, de tipul GEFS+, sau la unul sever, din spectrul Sindromului Dravet, cu atât mai mult cu cât în 90% dintre cazuri mutațiile sunt de novo. Pentru restul de 10% de pacienți Dravet cu mutații moștenite, acestea sunt din categoria „missense”, în vreme ce ceilalți membri ai familiei au fenotipuri ușoare. Întrebarea de ce anumiți pacienți au manifestări severe rămâne fără răspuns. Există unele dovezi care arată că o parte din vină o poartă o serie de mutații suplimentare, cum sunt cele ale genei SCN9A. Nu au fost identificați factori de mediu care să contribuie la gradul de severitate al fenotipului.

 

Asocieri genotip-fenotip în epilepsiile cu mutații ale genei SCN1A (2011)

Un studiu coordonat de medicul Sameer Zuberi din Marea Britanie a evaluat peste 800 de mutații pentru a analiza dacă există o corelație directă între genotip și fenotip. Concluzia studiului a fost că mutațiile de tip trunchiere comparativ cu mutațiile de tip „missense” se asociază cu o vârstă de debut mai timpurie a crizelor convulsive prelungite (7,4 versus 8,8 luni), a crizelor de tip mioclonii (16,4 versus 19,4 luni) și a crizelor de tip absență atipică (19,1 versus 30,6 luni).