ENERION® 200 mg nu are efecte adverse asupra somnului. Din contră, pe lângă faptul că readuce în normal activitatea diurnă, ajută la instalarea unui somn odihnitor.
Nu se poate spune despre ENERION® 200 mg că stimulează sau inhibă apetitul; acționează ca un reglator al apetitului.
Acest fapt se datorează acțiunii sale generale de normalizare a manifestărilor psihice, de echilibrare, de eficientizare și substanțializare a proceselor psihice individuale.
Astfel, ENERION® 200 mg este un promotor al complianței la regimul dietetic în cazul persoanelor cu obezitate care se tratează în scopul scăderii greutății.
Liposolubilitatea crescută diferențiază ENERION® 200 mg de forma hidrosolubilă a vitaminei B1, tiamina. Acest fapt se datorează diferenței structurale majore între cele două substanțe. Înalta liposolubilitate a ENERION® 200 mg facilitează transportul transmembranar, răspunzător atât de absorbția intestinală rapidă și completă, cât și de legarea specifică de structurile neuronale implicate în astenie, spre exemplu SRAA.
ENERION® 200 mg este singurul medicament cu adevărat eficient în toate tipurile de astenie, indiferent de cauze și manifestări clinice. Actionând asupra structurilor cerebrale care controlează comportamentul, activitatea motorie, coordonarea și ritmul de somn/veghe, ENERION® 200 mg pune capăt asteniei fizice și psihice, îmbunătățește performanța intelectuală și permite o folosire optimă a tuturor abilităților individuale. Acest fapt conduce la eliberarea pacientului de anxietate și nesomn. ENERION® 200 mg este, în particular, eficient în cazul persoanelor în vârstă, a celor epuizați în activități zilnice, în convalescența post-operatorie sau post-infecțioasă, în gripe sau infecții ORL; în cazul oamenilor care țin diete, pentru atleți, studenți, pacienți cu boala colonică inflamatorie, pentru recuperarea coronarienilor și a femeilor în perioada postpartum daca acestea nu alăptează. În absența unor studii axate pe trecerea ENERION® 200 mg de la mamă la făt, prin alăptare, tratamentul cu sulbutiamină nu este, deocamdată, recomandat în acest caz.
ENERION® 200 mg este acceptat și sigur în administrare, în asemenea măsură încât există doar o singură contraindicație: antecedente de sensibilitate la sulbutiamină. ENERION® 200 mg poate fi, astfel, adăugat oricărei alte medicații.
În 25 de ani de când este prescris ENERION® 200 mg, nu au fost înregistrate cazuri de toxicitate fetală. Oricum, în absența unor studii specifice la femeia gravidă, este de preferat, ca măsură de precauție, să nu se administreze ENERION® 200 mg în timpul sarcinii.
În cei 25 de ani de experiență terapeutică, nu s-au evidențiat efecte adverse datorate administrării ENERION® 200 mg. Cu toate acestea, nefiind disponibile date referitoare la excreția ENERION® 200 mg în laptele matern, nu se recomandă administrarea sulbutiaminei în timpul alăptării.
În cazul unei disfuncții erectile recent apărute, ENERION® 200 mg s-a dovedit a crește vigoarea fizică și stabilitatea emoțională. Aceste cazuri au scos în evidență eficacitatea multiplă a ENERION® 200 mg în combaterea asteniei, prin ameliorarea inhibiției psihice și simptomelor de acompaniament ale asteniei (scăderea libidoului și a stimei de sine), care nu fac decât să agraveze disfuncția erectilă prezentă deja.
ENERION® 200 mg este un medicament adresat adulților, nefiind recomandat persoanelor sub 15 ani.
Administrarea ENERION® 200 mg este simplă și convenabilă: două drajeuri într-o singură priză pe zi, dimineața, timp de o lună (2 cutii / cură de tratament).
Doar două cazuri au fost raportate, până acum, de reacții alergice cutanate. Două cazuri din 368 de milioane de oameni tratați cu ENERION®200 mg.
ENERION® 200 mg are un radical tiol care poate genera, uneori, un miros specific al transpirației și urinei.